O primă departajare a celor două tipuri de rulouri este dată de durata de viață care diferă: de la 5-10 ani pentru rulourile din PVC, până la 15-20 ani în cazul rulourilor din lamele de Aluminiu. Din punct de vedere al deformărilor survenite în urma acțiunii razelor solare diferența este netă: rulourile din Aluminiu nu se deformează, nu se decolorează în timp şi nu au de suferit în urma temperaturilor extreme sau razelor solare ce cad direct pe acestea.
AVANTAJE
- Asigură un confort suplimentar în perioadele toride ale anului, împiedicând (total sau parțial) pătrunderea luminii în încăpere;
- Protejează împotriva agenților externi de mediu: vânt, praf, ploaie, grindină, asigurând totodată o viața îndelungată a tâmplăriei;
- Alături de un montaj profesional, izolează fonic încăperile (mai ales în zonele stradale);
- Asigură protecția geamurilor şi implicit a locuinței dumneavoastră având rol antiefracție (pot fi prevăzute cu yale);
- Sunt foarte rezistente în timp având o durată medie de utilizare de 20 de ani;
- Sunt uşor de manevrat şi pot fi dotate cu echipamente electrice de acționare (acționare chiar şi cu telecomanda);
- Nu necesită întreținere, având un rol estetic deosebit;
- Sunt confecționate la cerere, în funcție de dimensiunile locuinței dumneavoastră; în urma montajului nu sunt necesare reparații ale glafurilor sau în zona adiacentă ferestrelor.